Cînd lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare În care-n van speranța, biet liliac se zbate Lovindu-se de ziduri, cu-aripi șovăutoare Și dînd mereu cu capu'-n tavanele surpate Deodată, mînioase, prind clopote să sară Și catre cer urlă-ngrozitoare Lungi și nesfîrșite convoaie mortuare Încet și fără muzici prin suflet trec mereu... M-ați sfințit cu roua suferinții Și mi-ați pus venin în sînge Iar speranța-nvinsă plînge Ca sufletul meu Și mută-i gura-dulce a altor vremi Cînd timpul crește-n urma mea Iar eu mă-ntunec! E-o oră grea și mare Aripile-mi negre în ceruri se-ntind Astfel lumea amuțește la-ntunecări solare Astfel marea amuțește vulcane cînd s-aprind... Cînd prin a vieții visuri oștiri de nori apar A morții umbră slabă cu coasă și topor Tăceți cum tac în spaimă, creștinii din popor Cînd evul asfințește și dumnezeii mor! E-o oră grea și mare Aripile-mi negre în ceruri se-ntind Astfel lumea amuțește la-ntunecări solare Astfel marea amuțește vulcane cînd s-aprind... Cînd prin a vieții visuri oștiri de nori apar A morții umbră slabă cu coasă și topor Tăceți cum tac în spaimă, creștinii din popor Cînd evul asfințește și dumnezeii mor!