Și primul dar a fost tăcerea... În tăcere numele și-l toarce singur Bătrânul zilelor Vârstnic grădinar ce din veci străjește Datina nepieritorului nepovârât. În somn adânc, de pe unde vii Din vis în vis, încotro de-vii. Purtat de vântul Ce-nnoadă Sufletul cu gândul Bătrân de primul tron Și-a asmutit cuvântul Trezește-ți firea! Limpezește-ți simțirea! De când prima ținere de minte Flăcărarii au însemnat Pân' la cea din urmă aducere aminte Când cei șapte sori S-or fi-ntrupat Precum rânduiala o cere Adus pe vechea obârșie Pe firul sângelui curgând Din moși strămoși, învățând Înțeleptește străbunul insuflă Vorba ce prin grai duios răsună De mintea-n chip drept o adună Și-n inimă înfiripă fiorul Ca sufletul să-și prindă zborul Când flăcărarii au turnat Gândul ultim de aducere-n simțire Ce șapte neamuri au înălțat De când prima ținere de minte Flăcărarii au însemnat Cea din urma aducere aminte Când cei Șapte Sori S-or fi întrupat