Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim,
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră,
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim,
Eu - creanga ta de aur, tu - frunza mea albastră.
Trişti vom cunoaşte ceasul lung după dezmierdări,
Şi întrebând în stânga şi în dreapta trecătorii,
Singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos, doar uneori ca norii.
Liniştea de-atunci n-o vom mai regăsi,
Singuri vom petrece cele din urmă clipe,
În timp ce pescăruşul iubirii va muri,
Bătând încă o dată din largile-i aripe.
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu - creanga ta de aur, tu - frunza mea albastră
Liniştea de-atunci n-o vom mai regăsi,
Singuri vom petrece cele din urma clipe,
În timp ce pescăruşul iubirii va muri,
Bătând încă o dată din largile-i aripe.
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim,
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră,
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim,
Eu - creanga ta de aur, tu - frunza mea albastră.