A venit toamna, suntem în septembrie, '99
S-a întunecat de mult afara, și-a-nceput să plouă
E vineri seara, știi și tu, e plină scara
De bagabonți ce vor s-alunge plictiseala
Unul aprinde țigarea, și toți se strâng în cerc
Se arde încet, din când în când cineva spune "ține-n piept"
E printre ei un puști care n-a pus bani
E clasa a noua la liceu, are vreo 15 ani
Venise de la școală, dar a mai stat și el în scară
Să fie la fel ca ceilalți băieți din cartier
Fumase heroină, da' nu-l interesa
Părea un simplu drog, atunci mai mult de-atât nici că știa
S-a dus acasă și s-a comportat ciudat
A doua zi la masă a vomitat tot ce-a mâncat
Parinții nu s-au prins, crezând ca s-a-mbătat
Când el, de fapt, venise pentru prima dată acasă spart
A continuat și-a doua zi, la fel
Bucuros de noul anturaj din cartier
A trecut o lună, au trecut două, trei
Dar într-o zi niciunul dintre ei n-a mai produs lei
Știa, venise rându' lui să facă ceva
Combinații, cumva, sau să dea măcar impresia
Și cum avea alocația pe ultimele luni
Pentru dava le-ajungea, câteva zile, banii au fost destui
Băieții lui atunci l-au îmbrățișat
Iar cel mai șmecher dintre ei i-a zis
"Fratele meu, tu ești băiat!"
Să moară mama, dacă se ia cineva de tine
Să vii la mine, nu mi-e frică de nimeni, știi bine
Și de-atunci puștiu, nu știu cum de s-a schimbat
Așa, tot timpul înjura, și și-o luase grav pe dava
Dar nu credea, zicea că "hata, știi tu cum e viața mea?"
"Frate, nu te mai băga, vezi-ți de treaba ta"
Acum umbla prin farmacii să-și ia seringă
Fiindcă plăcerea la țigare începuse să se stingă
Ceilalți copii îl știau de frică, și deja
Puștiu se mândrea cu cine stătea și cu ce făcea
Începuse și el să-nvețe cum să facă bani
Și-și luase arfe de când o ardea printre golani
Se șmecherise p-afară, și chiulea de la școală
Avea tupeu s-o dea cu toți în smardoială
A fost zmeu cam un an de zile
Avea intrare la toți traficanții din cartier, și era bine
Dar acum avea răuri, nu mai era la fel
Și pe cel mai șmecher l-a prins garda cu marfă la el
Părinții lui știau, da' n-aveau ce să-i facă
L-au băgat la Bălăceanca, poate așa o să-i treaca
Da' cand a iesit, bineînțeles c-a tras din prima
Statea spart pe gard zicând "Doamne, ce-mi place heroina!"
Își ascundea în ghenă fiola, sarea și-o seringă
Da' fără să știe, luase de mult hepatită
Și cu ficatu' varză, continua să tragă
Îl vedeam mereu cu țigări la bucată și o sticlă cu apă
Stătea singur pe gard, brigada s-a spart
Când și-a dat gherlă, și-a vrut să-și facă mai mult, că nu l-a luat
S-au certat, s-au bătut, se înjurau când se întâlneau
Își mai vorbeau frumos atunci când se combinau
Și puștiu fura din casă, acum vânduse aproape tot
Ta-su' era bolnav, mă-sa nu mai muncea deloc
Era 2003, se lăsase de școală
Și se gândea să vândă marfă, sau să plece din țară
Stătea p-afară, făcându-și planuri care s-au destrămat
Într-o zi banală când totu' s-a terminat
A plecat să-și ia dava de la altcineva
Auzise c-a rupt norma marfa, da' nu prea credea
Din două bile, 15 unități da' cremă
Și-a stat câteva ore până și-a găsit o venă
După ce și-a făcut, a închis ochii și-a căzut
A făcut spume, și-atât, acum e pa, pierdut, caput
L-au găsit vecinii, l-au îngropat părinții
Înjurând și blestemând soarta lui și sfinții
Iar în cartier, oricare-ar fi el, e la fel
Încă unu' mort, curând o să uite de el
Aceasta este încă o poveste despre
Un copil ce numai este, peste
El s-a pus de mult pământ
Iar la mormânt nu vine nimeni
Și tovărașii lui nu-l mai plâng
Aceasta este încă o poveste despre
Un copil ce numai este, peste
El s-a pus de mult pământ
Iar la mormânt nu vine nimeni
Și tovărașii lui nu-l mai plâng
Поcмотреть все песни артиста