Vin ca un aurolac la primarie şi zic "Mai daţi-mi şi mie un canal!" Pe un fotoliu vechi şi rupt Printre nori şi flori În 2000 făceam primul negativ Luam beat-uri şi tăiam din piese, combinându-le în Creative Fumam ganja exclusiv vineri seara Evitam şcoala cât puteam de des, iubeam bagabonţeala În rest aveam adidaşii lipiţi Ţoale pe care le-am aşteptat patru ani Să-i rămână lui frati-miu' mici Caiete studenţeşti cu trei albume scrise deja Dar după multe greutăţi s-a destrămat şi trupa mea Câţiva ani de zile n-am avut nici pat să dorm, copile Aveam două saltele rupte cu arcuri ieşite şi multe necazuri pe cap Aproape că adormeam cu fruntea lipită de geam În fiecare noapte, mort de fumat Şi de-aici vine "Nopţi Prea Lungi", c-au fost sute Cât despre piese, acum ştii de ce-s aşa de multe Primul album tras a stat un an de zile amanet Până nu l-am avut acasă nu m-am putut simţi întreg Mi-am petrecut ore în şir singur în parc Super tripat, a trebuit să fac ce-a trebuit să fac Şi-a mai durat un an până l-am terminat Între timp am mai tras multe piese la căşti cu plapuma pe cap Cu peste zece ani de rap şi nici un album lansat Eram mândru că în ciuda condiţiilor n-am abandonat Ai mei mă ştiu cât am luptat, c-am fost în multe brigăzi Şi am notat cu pixul diamante pe foi, adunate pe străzi Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori Când o să fiu la casa mea că sper s-apuc să mă mut O să-mi pun pe balcon un fotoliu vechi şi rupt Să-mi amintesc de trecut Camera, verde, cel mai prolific studio Cu mult material pentru fumat sau audio Prietenii n-o să mai fie aşa mulţi Chiar dacă poate ştiu că şi tu simţi nevoia să m-asculţi Dar unii chiar n-au meritat prezenţa mea în viaţa lor Şi nici muzica mea şi nici ce le-aş fi oferit în viitor Am cicatrici acum, rănile nu mai dor Am aripile întinse spre cer şi simt că pot să zbor Nu ştiu prea multe despre viaţă, dar ştiu cum ar trebui să fie Mă poţi asculta şi învăţa despre cum mi-a fost mie Am crezut multe, mult timp am ascultat oameni minţind M-am rătăcit, am ocolit, m-am învârtit şi m-am trezit Mai liniştit că ce-am iubit m-a regăsit din nou zâmbind Şi simt că pot reda mai bine acum tot ce surprind Când aprind în beznă lumina o să ridic mai sus cortina După ce am lăsat baltă heroina Am putere să trec peste orice, prin orice loc, peste orice bloc Pentru toţi care n-au pus încă stop Frate, trage mâna în spate, n-o mai întinde Şi-o să vezi că reuşeşti să faci în viaţă ce ţi-ai pus în minte Cât despre mine, o parte simte că n-o să fac asta mereu Dar va rămâne întotdeauna pe strada mea numele meu Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori Ştiam că sunt un visător la fel ca John Îmi făceam griji când mă gândeam la viitor Dar îmi găseam mereu liniştea pe balcon Pe un fotoliu vechi şi rupt printre flori