Kishore Kumar Hits

Nimeni Altu’ - Imi Amintesc текст песни

Исполнитель: Nimeni Altu’

альбом: Dimineţi Lazy Jazz


Aha, unu-doi, doi-zece
Nimeni Altu', Transmisii în distors, Îmi amintesc
(Cum, cum o știi, cum, cum, cum, cum o știi)
În primul rând află de la mine c-o să fie bine
O să fie greu, dar merită, fine, mai sunt zile senine
Trec anii şi banii se duc la fel
Îmi amintesc c-aveam doar foi cu versuri în portofel
Inspirat de toate lucrurile prin cartier
Zi şi noapte notam idei sau fapte în carneţel
Acum mă uit prin el şi zic cu nostalgie
Tu eşti printre cei mai buni prieteni din copilărie
Îmi amintesc de golanii cu care am copilărit
Şi toţi ştiu c-am îndrăgit de mic acest fel de beat
E pentru tine dacă simţi acum ce zic
Îmi deschid inima să iasă această piesă şi ţi-o dedic
Mă ştii, coaie, sunt eu, Adi de la unu
Când bate soarele în geam mă trezesc în Honolulu
Atât de fascinant de fiecare zi
Văd oameni mari, dar când zâmbesc parcă ar fi aceiaşi copii
Îţi zic acum ce mi-aş fi zis şi mie
Că tot ce-aveam mai scump erau doar gânduri pe hârtie
Şi dedic asta încă o dată pentru cine ştie
Că fără viaţă niciodată pixul n-o să scrie
Îţi zic acum ce mi-aş fi zis şi mie
Că tot ce-aveam mai scump erau doar gânduri pe hârtie
Şi dedic asta încă o dată pentru cine ştie
Că fără viaţă niciodată pixul n-o să scrie
Îmi amintesc parcă fiecare seară, fiecare scară
Fiecare zi pe-afară, fiecare sticlă goală
Fiecare glumă, fiecare context
Doar fumez, le recitesc şi deodată parcă le privesc
Simt că trăiesc prin fiecare vers
Şi mă gândesc că poate folosesc cel mai bun anti-stres
Mă duc acolo unde îmi place că lumea nu tace
De asta vreau să cânte muzica ce-aduce pace, fără dobitoace
Aducătoare de monotonie
Viaţa vezi c-atrage şi mai multă simpatie
Dacă îţi place rezultatul, fă mai mult în continuare
Şi asta îţi va aduce, poate, cea mai liniştită stare
Ţi-aduce păsări călătoare în zare
Ţi-aduce speranţa că multe vor să te doboare
Aduce raze de soare şi ţine minte
Că doar câţiva pot schimba cumva lumea prin cuvinte
Îţi zic acum ce mi-aş fi zis şi mie
Că tot ce-aveam mai scump erau doar gânduri pe hârtie
Şi dedic asta încă o dată pentru cine ştie
Că fără viaţă niciodată pixul n-o să scrie
Îţi zic acum ce mi-aş fi zis şi mie
Că tot ce-aveam mai scump erau doar gânduri pe hârtie
Şi dedic asta încă o dată pentru cine ştie
Că fără viaţă niciodată pixul n-o să scrie

S-a înțeles?
Da, șefu'
Da, sefu'

Unde spuneai că te duci?
Unde spuneai că te duci?
Unde spuneai că te duci?

Dacă afli ceva, ne dai de veste
S-a înțeles?
Da, sefule!
Pentru cuțite și tăcere!
Da, sefule!
La arcuri și sulițe!
Da, sefule!
Stați că d-astea n-avem
Furăm, sefule!
Ei, dragi jurati, să tragem la sorți
Cine se va duce la cetate să iscodească
La ce casa anume a fost ginit un mort, preia din urmă, preia din urmă
Mă duc eu!
Iar cel asupra căruia va cădea sorții
Să fie ucis de nu va izbuti să facă treabă bună
Și zi-le, bătrân cârpaci
Uneori trebuie să ai dacă poți coase hamul

Поcмотреть все песни артиста

Другие альбомы исполнителя

Похожие исполнители

Keri

Исполнитель

Kepa

Исполнитель

Faust

Исполнитель

Spike

Исполнитель

Bitza

Исполнитель