Şoim în văzduh
Sur, semeț, ca o piază tăcută, vechi străjer al țării de sus
Cu aripa lină, clonț de oţel, străbate zarea un șoim în văzduh.
De sus veghează nemărginirea, orizonturi de om nepătrunse
În nori zăbovește furtună sau soare, iar ochii lui văd taine ascunse.
Câți ani au trecut și câţi s-or mai scurge peste meleaguri de vrăji și de vis
Pământul azi verde stropit fuse cu sânge, pătat de-ai noștri buni, pentru patrie au ucis.
Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.
Mai rece curge acum toamna, apusurile sunt tot mai lungi și triste
În coșuri trâmbe de fum se înalță, prin văi cad copaci sub barde-ascuțite
Se simte frigul iernii ce vine când codrul pare mort și-nghețat
Un șoim e-n vazduh, sau poate sunt eu, strajă sub nouri, de nouri purtat.
Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.