Zăgazurile timpului stau să se rupă...
Şi nu mai este mult până când omul va stăpâni vremurile.
Veacuri, părea-vor a trece precum
Clipirea unei fetişcane la prima ei horă,
Iar între două ticăituri ale orologiului
Vom putea potrivi civilizaţii întregi...
Atunci şi numai atunci înţelege-vom, poate,
În cea din urmă clipă a timpului de după timp,
Că nici un suflet nu se naşte,
Cum nicivreunul nu moare.
Tot ce există,
Văzut sau nevăzut,
Ştiut sau ascuns,
Viu sau părelnic mort,
Mort ori înşelător de viu,
N-au fost făcute
Şi nu or pieri.
Totul, chiar şi ce nu e, încape-ntr-o vorbă:
Nestrămutat.