Noaptea-mi schimb forma, muzica-i un sport, man
Nesun dorma
Geanta cu scule, deasupra drona
Strada, asta aduce a Roma
Vreau orașul, n-am încă coroana, vreau în Impala. Ok?
N-au ce să facă, nada, dau precis ca Nadal
Urlu ca un vandal, am bombe, lirica napalm
Zic ce vreau pe piese, nu cancan
Umblu la mine cu trancan de când plantam mine
De unde vin cad minele pe mine
Acolo-i gol, aici îs clădirile pline
Am făcut ocol, nu era nimeni, obsesiv mă gândesc
Acolo nu era bine
Am auzit, îi ritmul important, cuvintele printre
N-am bani, flexez cu aurul de pe dinte
Fumam prea mult, cine să țină versurile minte
Ce zic, ce fac, se vede, se simte
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Aș vrea să zic că am reușit, încă nu pot zice asta
Pot să zic că-s tot aici înfometat, mănânc pasta
Proiect incomplet ca Amerika de Kafka
Nu stau pe bănet, dar nici nu mă pot plânge de asta
Aveam o stare ciudată pe beat, mă-ntindeam ca melasa
Aș fuma ceva în port în Messina. Știu, gangsta!
Dă florile, respectul, să văd că-ți pasă
Sufăr de ego, îs tânăr probabil, îi numai o fază
Când mă desfășor pare că practic Voodoo în casă
Când scriu tactic, modific principii de bază, nu-s extremist
Nu mă adresez la o masă, ard de pasiune nu pentru faimă
Vreau să ies în față, îi vedeam în privire
Nu-mi dădeau nicio șansă
Am focul, îs împăcat cu mine și sufletul încă vibrează
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Să-ți cânt despre flori
Te iau cu mine să zbori, uită
Acolo nu mă întorc
Să ne vedem când tai tortu'
Поcмотреть все песни артиста