Am nevoie de iubire (oh, oh)
Ai nevoie de iubire (oh, oh)
Sentimentul de bine (ye-yeah)
Pentru oricine
Iubirea de mamă, iubirea de ţară
Iubire pentru toată lumea care mă-nconjoară
Iubire peste eros, iubire peste ego
Iubire de aproape, să-mi fii ca un frate
Sufletul-ţi moare fără sensibilitate
Lipsa iubirii înseamnă moarte
Lipsa iubirii e răutate
Nu-i lăsa să te lase fără seninătate (oh-oh-uh)
Ai nevoie de feeling, am nevoie de feeling
Adică de simţire şi căldură în trăire
Condamnaţi la fericire şi la nemurire
Peste fire, la dumnezeire şi la bucurie
Fără pervertire ca-n copilărie şi la veselie
Simte dragostea vie
O altă lume ce
Altă lume ce ar vrea să fie (oh, oh, oh)
Un soi de univers (soi de univers)
Cu tot ce crezi (cu tot ce crezi)
Iar ceea ce a fost (ceea ce a fost, oh)
Și nu mai este (uhm, uhm, uhm)
Atunci când te trezeşti
Vezi tu, o să iubeşti
♪
De ce să ne lovim?
Nu ştii puterea din care provin (oh, oh, oh)
De ce nu putem oare să vorbim?
Durere, nu putem oare să oprim? (Oh, oh)
De ce să ne lovim?
De ce încontinuu să-l oprim?
Vreau să fiu liber ca un copil
În realitate, pare-mi-se, orbim? (Ye-yeah, yeah)
Vreau să dau în numele tău
Întunericul ne trage-napoi (oh)
Ne-am tatuat numele tău
Ai fost întotdeauna cu noi
Pe partitură sunt anti-ura
Ai fost cu mine când am băgat fără măsură (ye-yeah, yeah)
Ai fost cu mine atunci când am mai dat o tură
Când am stat cu băieţi pe bordură (oh, oh)
Poa' să fie soare, lună, furtună
Maidanezi şi cianură
Încălzire globală, căldură nebună (uuh, he)
Nu contează, dragostea e bună
E bună da, e bună cu noi
Dragostea e bună cu noi
Bună cu mine, sunt bun cu ea (woah, yeah)
Mă trezesc şi mă culc cu ea
O altă lume ce
Altă lume ce ar vrea să fie (oh, oh, oh)
Un soi de univers (soi de univers)
Cu tot ce crezi (cu tot ce crezi)
Iar ceea ce a fost (ceea ce a fost, oh)
Și nu mai este (uhm, uhm, uhm)
Atunci când te trezeşti
Vezi tu, o să iubeşti
Поcмотреть все песни артиста