Bate-n poartă nu știu cine Și mă caută pe mine. - Ce bați? Cine ești? Ce vrei? Ai să-mi spui ceva? Să ceri? - Eu sunt timpul orșicui Și fiindcă pe-aici trecui, Te-ntreb și pe dumneata, Ai să-mi dai ceva, ori ba? Niscai visuri ce-au murit, Zile ce nu le-ai trăit, Suferinți ce te-au durut, Și ce încă n-au tăcut. Intru-n casă, mă gândesc, Stau cu toate și vorbesc, Dar nici una, oricât stau, Nu mă-ndeamnă să le dau. Ies afară, timpul șade Gândind c-are să mă prade Are sacul plin, dar vrea Încă, încă să mai ia. - Du-te, timpule, îi spun, Ar fi mult pân' să le-adun, Am de dat, dar socotesc Că tot îmi mai trebuiesc. - Barem câteva dureri, Stăruie, ceva de ieri... Îi răspund: "-Ca și de stele, Am nevoie și de ele"