Mi-ai spus să nu cred nimic, Din tot ce se spune, Din tot ce nu voiai să ştiu, Mi-ai spus că visele sunt urme, Doar un praf de stele, Gânduri ce mor prea târziu. Mi-ai dat cuvânt învelit în ură, Sămânță de crudă minciună, Mi-ai dat alb când tot în jur e gri, M-ai condus încet de mână, Cu pași măsurați de furtună, Să pier din tot ce-aș fi. Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, Să poți să stingi şi soarele din mine, Să mă împrăștii în universul tău neclar. Calcand ușor peste lume, M-ai tras după tine, Fără să-mi lași loc să respir, M-ai făcut să cred în tine, Să las tot ce știu în urmă, Să-mi atârn viața de un fir. Acum mă calci în picioare, Ca pe o umbră, Ascunsă de un nor, Mi-ai arătat că viața-i ură, Că tot ce simt e minciună, Să poți să mă frângi mai ușor. Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, Să poți să stingi şi soarele din mine, Să mă împrăștii în universul tău neclar. Să poți să frângi ce-a mai rămas din mine, Să pier ca un strop de ploaie într-un pahar, Să poți să stingi şi soarele din mine, Să mă împrăștii în universul tău neclar.