E seară iar, lumina roșie se-aprinde iar
Totu-i obscur, nimic nu-i clar
Din sticla de vin roșu', el tot îi toarnă în pahar
De parcă-i toarnă vise-n amar
Ea stă cu pleoapele închise
Ca într-un ritual îi povesteste de gheișe
Vorbește rar, îi tot explică
Că profesional nu se implică emoțional
E seară iar, lumina roșie se-aprinde iar
Totu-i obscură, nimic nu-i clar
Luana stă pe canapea, iar el genunchii îi îmbrățișa
În timp ce îi zicea "iubita mea"
Și ea se supăra și îl certa
"Nu mai vorbi așa, tu nici măcar nu știi ce-nseamnă asta
Ești prea copil, nu mai vorbi așa că doare"
Și-așa destul de tare, dar el iubește fără semne de-ntrebare
Chiar dacă ea e mult mai mare
Vezi nu vrea dezlegare că doar în brațele ei prinde culoare
Și fără șoaptele ei, e-n permanent în izolare
Se stinge ca o floare, fără soare
Luana tace și plânge si dă din cap s-o lase-n pace
În timp ce el îi tot sărută pleoapele și-o strânge-n brațe
Apoi prinde mișcări stângace, începe s-o dezbrace
Luana plânge sincer, nu se preface
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Până lumina roșie se stinge
Iubește-o pe Luana încet în timp ce plânge
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Iubește-o pe Luana
Până lumina roșie se stinge
Iubește-o pe Luana încet în timp ce plânge