Stau singur... Singur sub pământ, Departe. Stau singur sub pământ. Stau singur... Singur sub pământ, Departe. Stau singur sub pământ. Căci pământul Pe toți i-a expectorat. Pleosc! Pe toți în iarba i-a aruncat. I-a scuipat din plămânii lui... I-a scuipat din lăzile lui frigorifice! În care atât de bine s-au păstrat! E ziua Învierii! De-aia i-a scos! E ziua în care carnea creste pe fiecare os Iar eu sunt singur... Și se umple de oameni pământul. Se umplu apele de pești Se umple de păsări vântul! Stau singur sub pământ... Ca un copil cu nasul lipit de geam, departe. Prin iarbă văd femei cu picioare subțiri. Ca și creioanele colorate... Bărbații, cu cizme grele, joacă hora... Și se-nalță la cer, Iar eu sunt singur, stau Singur sub pământ! Sunt singur sub pământ! Și zbier... Și deodată: Pleosc! Întunericul scuipa un înger, mic, mic Pleosc! Un înger sfrijit Un înger diabetic. Pleosc! E ultimul îngeraș recuperator... Care mă-nhață de-o ureche! Mă-nhață de-o ureche și zbooor! Și plâng... Prin aer... Plâng! Plâng... Prin aer... plâng... Că întunericul rămâne singur. Plâng... prin aer...