Kishore Kumar Hits

Mircea Baniciu - Cantecul Ceasornicarului (The Watchmaker's Song) текст песни

Исполнитель: Mircea Baniciu

альбом: ESARFA - Best Of, Vol 1


Vara se duce lăsând amintiri
Repezi ca nişte ploi
Veşnică este secunda din noi
Prin care exişti şi respiri
Şi-am plecat la drum în zori spre 'cel ceasornicar
Ai li, ai li, ai lu
Ce măsoară vieţile cu-n ceas de buzunar
Ai li, ai li, ai lu
I-am cerut secunda mea
Să mă-nsor cu ea
Ai li, ai li, ai lu
Inima bătând de zor în piept neîncetat
Ai li, ai li, ai lu
A privit-o ca pe-un ceas cu mult prea complicat
Ai li ai li, ai lu
Şi mi-a zis că-i dă de leac
Poate peste un veac
Ai li, ai li, ai lu
Vara se duce lăsând amintiri
Repezi ca nişte ploi
Veşnică este secunda din noi
Prin care exişti şi respiri
Ca şi cum n-ar fi avut de viaţa mea habar
Ai li, ai li, ai lu
Meşteru-şi privea amar imensul său bazar
Ai li, ai li, ai lu
Numai veşnicul tic-tac
Îi era pe plac
Ai li, ai li, ai lu
Dar eu n-am mers în zadar la acel ceasornicar
Ai li, ai li, ai lu
Timpul măcina afar' şi l-am legat de par
Ai li, ai li, ai lu
Şi-am luat secunda mea
Care m-aştepta
Ai li, ai li, ai lu
Vara se duce lăsând amintiri
Repezi ca nişte ploi
Veşnică este secunda din noi
Prin care exişti şi respiri
Munţii şi ei se trezesc într-o zi
Simple şi verzi câmpii
Tu ia-ţi secunda, fii veşnic prin ea
Secunda-i mireasa ta

Поcмотреть все песни артиста

Другие альбомы исполнителя

Похожие исполнители

Vank

Исполнитель

Cargo

Исполнитель

Vama

Исполнитель