Căruțele sunt libere să treacă E o dovadă de sinceritate Că în ele poate-atâta fân să-ncapă Cât să miroase a eternitate Nu înțelegem de ce suntem mici Căruțele cu fân sunt monumente E-o profanare să tot dai din bici Mișcându-le cu gesturi indecente Câtă răbdare se ascunde-n roți Ne poartă greutatea ca pe-o vină Căruțele cu fân sunt niște porți Prin care mai putem primi Lumină În fânul lor ne încălzim iubirea De parcă sunt datoare să-nțeleagă Căruțele respectă amintirea Pe care, oamenii ca noi, o leagă Ce sentiment străin, ciudat să nu ai loc De o căruță. Câtă singurătate Când, oamenii, la fân nu au noroc Rostogolesc cuvinte necurate Mai e o șansă Mult mai omenească Să ne trezim cât mai e timp Se pleacă Căruțele cu fân știu să iubească Căruțele sunt libere să treacă Să cumpărăm căruțele cu fân Suntem tot oameni Dacă mai iubim o dată Ce simplă este viața Când rămân privirile lipite De o roată Să respectăm și să iubim Căruțele cu fân Să vină vântul după noi s-adie Căruțele Când pleacă Mai rămân Cu-o roată înapoi în veșnicie